Păstrând proporţiile, savuratul unui trabuc se aseamănă, într-un fel, cu degustarea unui vin de calitate. La fel ca în cazul degusătorilor profesionişti de vin, fumatul trabucului este un ritual care, în forma sa supremă se transformă într-o artă, care poate fi pe deplin înţeleasă doar de către „iniţiaţi". La fel ca la un soi de vin, o ţigară de foi vine cu un „buchet" personalizat. Fiecare trabuc este unic şi irepetabil.

Nu există două trabucuri identice, chiar dacă sunt de aceeaşi marcă, sunt fabricate în aceeaşi zi şi au fost păstrate în condiţii identice. Acesta este motivul pentru care trabucurile se detaşează de ţigările obişnuite: au capricii, propriile poveşti. Au acel „suflet" care se va lăsa descoperit doar în momentul când sunt savurate pe deplin. Un trabuc este savurat cu ajutorul a patru simţuri: văzul, pipăitul, mirosul şi gustul.

Văzul. Primul contact cu trabucul este vizual. Mai întâi, îl vezi. E „acolo", în faţa ta. Observi culoarea, lungimea, grosimea, nuanţele, tăieturile, capătul rotunjit.

Pipăitul. Atingi trabucul şi automat îi ghiceşti textura învelitorii. Lină, cu crăpături microscopice. Îi poţi aprecia duritatea, densitatea sau flexibilitatea. Apeşi uşor ţigara de foi între degete, pentru a vedea (şi simţi) cum revine la forma iniţială.

Mirosul. I se mai spune şi „fumatul crud" - adulmecarea trabucului pe care îl ţii uşor între degete şi îl răsuceşti uşor sub nas. Este momentul în care deja îţi poţi face o idee legată de soiul de ţigară de foi pe care o vei savura în linişte.

Gustul. Evident, nu vorbim aici de „gustul" în sens propriu. Nu „gustăm" trabucuri. Nu le mestecăm cu frenezia celor care mestecă gumă. Dar coordanetele gustului, în sensul său figurat, pot fi distinese încă de la primele fumuri. În timpul arderii, un adevărat cunoscător va urmări aspecte precum intensitatea şi combinaţia aromelor, tăria, gradul de maturitate. „Caracteristica lemnoasă", care poate sugera o aromă verde, uscată sau umedă (cu o paletă infinită de nuanţe, uneori subtile) şi notele de cacao (care prezintă aspecte bogate şi greoaie) îl vor surprinde întotdeauna chiar şi pe cel mai rafinat fumător.

Gustul unui trabuc poate fi definit ca "robust" (bogat, abundent, însă nu neapărat intens, iar în prima jumătate, rotunjită şi cu tendinţe mature, se remarcă uleiurile esenţiale) sau slab (nu neapărat lipsit de gust, întrucât poate avea o bogată paletă de arome, fără ca acestea să fie foarte puternice). De asemenea, gustul mai poate fi condimentat (gama de condimente poate varia de la dulce la picant, incluzând aromele de cedru, vanilie, cafea, ciocolată, scorţişoară, ghimbir, piper şi chimen), tern ("plictisitor"- indiferent de gust, intensitatea este foarte scăzută) sau uleios (caracteristică specifică celor mai bune producţii, dovadă a unei maturări perfecte).

Evident, în spirit de glumă, putem introduce în acest ritual şi un al cincilea - şi ultim - simţ: cel auditiv.

Să recunoaştem: cu toţii am apropiat, măcar o dată, un trabuc la ureche pentru a auzi sfârâitul jarului.

Surse: www.el-unico.ro şi www.lacasadelhabano.ro